The Ballad of Arabella in Two Tongues! Written in English, transduced in Romanian, she lives forever!

THE BALLAD OF LITTLE RABID ARABELLA

Little Arabella Miller
Drove a yellow Caterpillar.
And she drove it round and round,
Razed her village to the ground.
Arabella did her best,
Her machine did all the rest.

The surviving population
Ground their dentures in frustration,
Seeing what a sorry sight
Was their village left and right.
All said: “Arabella Miller,
You’re a nasty little killer.”

Arabella kept her cool
And replied: “I guess… Yet who’ll
Ever stop me? Up your matrix!
You’re a bunch of geriatrics –
Second-rate you are, and third…”
And she cutely flipped the bird.

They converged upon the Mayor
And requested him to slay her.
The Lord Mayor got his gun,
But ‘twas easier said than done –
Cat was knocked into reverse
And the crowd had to disperse.

Then up spoke the Brigadier:
“Got a situation here –
Judging by the damage done,
We might need a bigger gun.
My old friend, Admiral Bruiser,
Is a Captain on a cruiser –

H.M.S. ‘The Friend Indeed’ –
Bet he has just what we need.
I’ll liaise with him a.s.a.p.,
Put an end to all this crap.
Teach the damsel some respect,
Bruiser will, I should expect.”

In the meantime, Arabella
Gave the creeps to every fella,
As her yella mean machine
Crept across the grass so green.
Well before the crack of dawn,
She had ruined every lawn.

BOOOOM! The Admiral attacked…
Thus begins the final act
Of this most horrendous thriller
Starring Arabella Miller –
The environment was sacked,
Not a thing was left intact.

Locals prone to contemplate
The iniquity of fate
Put the blame on Arabella,
Urged the Admiral to shell her,
Blow her up, dismember, waste her…
(They themselves no longer chased her.)

Yet she managed to escape
And she kept in perfect shape,
Sheltered by her yellow armour –
All the bombing couldn’t harm her.
She shoved dirt into the bay,
Locked the ship and drove away.

“I have done my very best
To eradicate the pest,”
Said the Admiral “But, cor,
She looks tougher than before…
My old friend, the Wing Commander,
Might be just the man to land her.

I will radio the chap
To liaise with me a.s.a.p.
And I bet my sailor’s ass,
We will terminate the lass.”
Wing Commander Frigidaire
Wasn’t long in getting there.

To avoid undue delay,
He commenced bombing away,
Hoping he’d manipulate her
Into some resulting crater.
Carpet bombing was – he’d claim –
Best adapted to that aim.

(‘Twas a marvel to inspect
Its precise, moon-like effect.)
Arabella, nonetheless,
Wasn’t easy to impress.
Neither did she lose her nerve –
She would calmly dodge and swerve,


With amazing intuition,
Till there was no ammunition
Left for valiant Frigidaire
To pursue his mission there…
And she would have won the duel,
Had she not run out of fuel…


When the locals came to get her,
She was waving her white sweater.
They approached with utmost care,
Eager fingers poised to tear…
They ignored the waving token…
Not a single word was spoken…


None of them was apt to quit…
“Now you’ve had it, little shit…”,
Said a member of the crowd,
Icily and not too loud –
Further proof they were intent
On a murderous event.


Little Arabella Miller
Sensed their purpose was to kill her,
Didn’t wait for them to warn her –
She kick-started her Husqvarna,
And the locals, once again,
Broke formation, cussed and ran…

BALADA RABIATEI ARABELLA


Arabella lu’ Glucoză
Şi-a făcut rost de-un buldozer
Şi-a luat-o cu el prin sat,
Chitită pe demolat –
N-a fost colţ să nu dea iama
Cu şenila şi cu lama...
Vai, supravieţuitorii,
Cum îi mai treceau fiorii
Când priveau în jurul lor
La prăpădu-ngrozitor.
-Arabella, Arabella, -
I-au spus ei, mâhniţi, - acela
A fost dragul nostru sat,
Iar tu ni l-ai demolat.
Ce ne facem noi acum?
Ne-ai lăsat ca proştii-n drum.
Eşti o plagă socială!
Şi-ar fi luat-o la poceală...
-Arabella, ia aminte, -
I-au zis ei scrâşnind din dinte -
Punem noi mâna pe tine,
Fă, şi n-o să-ţi fie bine...
Arabella, din cabină,
Le-a răspuns: -Mă doare-n splină.
Vreţi să mă intimidaţi?
Sunteţi nişte sinistraţi!
Nu mă prindeţi voi pe mine,
Nici în văi, nici pe coline,
Nici la şes, nici în zăvoi –
Pun buldozeru’ pe voi
Dacă faceţi vreo figură.
-Mama ei de paceaură, -
Zic sătenii înciudaţi, -
Păi să nu-ţi vină s-o baţi?
Las’ c-o învăţăm noi minte...
Şi s-au dus la Preşedinte,
Preşedintele Ulise,
Maistru-n jocuri de culise.
-Excelenţă, să vedeţi,
Arabella din Scăieţi,
Satul nostru de-obârşie,
Ne-a distrus din temelie
Acareturile toate.
-Arabella? Nu se poate, -
Zise Preşedintele,
Dezvelindu-şi dintele
Într-un zâmbet echivoc, -
O vom lichida pe loc!
Trimit Garda Personală
Şi-o termină c-o rafală,
C-avem arme din import,
Care mişcă-n front, e mort!
Arabella lu’ Glucoză
Între timp schimbase-n proză,
Din manetă şi pedală,
Poezia ancestrală
A cătunului Scăieţi.
-’Ai s-o ciuruim, băieţi, -
Ordonă, privind cu jale,
Şeful Gărzii Personale.
-Armele la ochi… Şi FOC!
Arabella-ntoarse-n loc
Şi-o porni către flăcăi…
-Rupeţi rândurile, ’ăi! –
Ordonă, fugind din cale,
Şeful Gărzii Personale.
La comanda „Înainte!”,
S-au întors la Preşedinte.
-Ce ne facem, Excelenţă?
-Declar starea de urgenţă,
Mama ei de paceaură,
Mi-e că dă iama-n natură
De nu luăm nici o măsură.
Azi dă gaură în mediu,
Mâine chiar la noi în sediu –
Se impune un remediu.
D’aia zic eu că nu strică
S-o exterminăm de mică.
Când e vorba de dezastre,
Intervin Căştile Albastre.
Deja i-am solicitat
Să facă ordine-n sat.
Deci duceţi-vă degrabă
Ca să-i ajutaţi la treabă,
Cot la cot să combăteţi
Fenomenul din Scăieţi.
Descindeţi în teritoriu
Şi luaţi fata la omoriu,
Că ne face de fecală
Pe arena mondială...
Arabella demolase
Cu succes hambare, case,
Mai pe scurt, infrastructura,
Şi-acum ataca natura,
Precum bine intuise
Preşedintele Ulise.
Manevrându-şi utilajul,
Se juca cu peisajul,
Se juca de-a „uite-l, nu-i”
Şi pe vale şi pe grui.
Chiar şi câte-o Cască Albastră
Murmura: „Parcă-i de-a noastră”,
Admirând cu cât talent
Modelează-n ambient...
-Mama lor de Căşti Albastre,
Stau ca florile în glastre,
Ei şi Garda Personală –
N-au făcut nici o scofală, -
Zic sătenii strânşi ciopor,
Cu glas ameninţător.
-Mama ei de paţachină,
Occidentul e de vină
C-o las’ să se desfăşoare
Cu buldozu’ prin ponoare,
De nu scapă nici o floare.
Bietul spaţiu mioritic
A ajuns în stadiu critic...
-O, oameni buni, da’ până când
S-aud materia plângând? –
S-a ridicat un orator,
La rândul său, din rândul lor.
-O, mama mamii ei de fată,
Pe ea – acum ori niciodată!
Mă duc să-mi iau destinu-n mână...
E trădător cel ce amână!
Vom sta de strajă în câmpie,
Cu propria anatomie
O vom opri pe Arabella!
O, până când să umble lela?
Cât va să ne mai cotropească
Ea nouă vatra strămoşască?
Când vede totu-n jur ca-n palmă,
Cum ar putea rămâne calmă
Societatea din Scăieţi?
O, nu simţiţi, O, nu vedeţi
Sărmanul sat câte  îndură?
O, mama ei de paceaură!
Din cauza la o punkistă
E azi întreaga obşte tristă
Şi-şi suflă nasul în batistă...
Nici nu putem ieşi în stradă,
C-a apucat deja s-o radă.
Ce ne ramâne de făcut?
Să ne reintegrăm în lut?
O, ce destin umilitor...
Eu, unul, dac-a fi să mor,
Voiesc să mor cu ea de gât!
Voi şti atunci măcar atât –
Că generaţii viitoare
Vor fi scăpat de sub teroare...
E necesar să se jertfească
Pentru ţărâna strămoşască,
Din rândul nostru un flăcău –
Şi vom cinsti numele său...
Sunt gata să fiu eu acela –
Zic muie, deci, lu’ Arabella!
Şi-acestea zise, cu curaj,
S-a repezit spre utilaj
Şi-n urma lui a dat năvală
Şi populaţia locală.
Încurajaţi de al său glas,
Au înjurat de parastas,
De patrafir şi de prescură
Şi ce le-a mai venit la gură,
Cum cere datina străbună
Şi-au dat năvală împreună,
Toţi înarmaţi cu furci, cu coase,
Strigând: -Pentru Scăieţi, la oase!
(Au mai scandat un epitet
Pe care nu voi să-l repet.)
-Luaţi-vă destinu-n mână,
Culcaţi buldozeru’ pe-o rână! –
Se îndemnau ei reciproc,
Când Arabella-ntoarse-n loc
Şi o porni cu vânt din pupă
Spre ei, pornită ca să-i rupă.
Şi i-ar fi rupt, fără-ndoială,
Prinşi cum erau la-nghesuială –
Căci retrăgându-se spontan,
Căzuseră cu toţi morman.
Dar chiar atunci, în mod penibil,
Rămase fără combustibil...
Mulţimea repliată zbiară:
-Acuma ne-ai picat în gheară!
Fata, ghicindu-le mânia,
Şi-a fluturat spre dânşii iia
Brodată cu măiastre ace,
Iia cea albă-n semn de pace.
Mulţimea însă, ca la ţară,
I-a replicat: - Te-am spart la nară!
Şi strâns-au cercu-n jurul ei,
Cu ochii scăpărând scântei...
-Fă, îţi dezafectăm maşina,
Te fugărim ca pe Nadina,
Ca să te saturi de răscoală –
Civilizaţia rurală
E concepută ca să ţie
Din moşi-strămoşi întru vecie...
Da’ vorba lungă – sărăcie –
Pe ea, Vandam! Pe ea, Ilie!
’Ai s-o defenestrăm, băieţi,
Să răzbunăm satul Scăieţi
Şi să-i redăm un bun renume
În ţară şi-n întreaga lume...
Şi chiar aşa s-a şi-ntâmplat –
Reporterii-au ajuns în sat,
Cu aparate de filmat,
La timp s-o vadă pe-Arabella
Cu îi pălea cu manivela
Pe scăieţeni, care fugeau
Strigând ba „Nu mai da!”, ba „Au!”.