Cooking: Daca vrei un elefant, fa asa |
by Calin-Andrei Mihailescu |
|
andrei, am gasit cum iti poti umple pestera proprietate post-platonica: ia făină, apă şi zahăr, ghiulul vreunui oacheş mahăr, drojdie din Yeastern Europe bucuroasă de frînghíe, o andrea (verde, de ai) şi-o turbincă cu mălai; aluniţele şi apa să le ţii; spada şi capa să le dai (pe alt mălai) şi-ţi mai trebuie o lupă sa te uiţi prin ea cînd, după ce-ai turnat făina-n apă, zahărul – la gust să-ţi placă, şi-ai vîrît prin ghiulul de-aur cu andreaua, un combaur care, plin de aluniţe, încreţeşte pielea-n fiţe, apoi torni mălaiul fin pui şi drojdie şi bumbin, le acoperi c-un obroc, încălzeşti nasul la foc, desenezi doi fildeşi mari cu andreaua pe bilbari, îţî pui nasul în mălai, lustruieşti lupa c-un pai, şi-o-nvîrteşti s-o facă mare pe-arătania pe care tocmai ai făcut-o vie (că dormeai, ca-n vis să fie, şi acolo i-ai pus trompă, nu-nşelatul ochi, ci-o pompă lungă-aşa, ca namila să spele ea pe ea). Ş-aşa-ţi faci un curăţel – doar al tău – elefănţel. |
< Prev | Next > |
---|