andrei, am gasit cum iti poti umple pestera proprietate post-platonica:

ia
făină, apă şi zahăr,
ghiulul vreunui oacheş mahăr,
drojdie din Yeastern Europe
bucuroasă de frînghíe,
o andrea (verde, de ai)
şi-o turbincă cu mălai;
aluniţele şi apa
să le ţii; spada şi capa
să le dai (pe alt mălai)
şi-ţi mai trebuie o lupă
sa te uiţi prin ea cînd, după
ce-ai turnat făina-n apă,
zahărul – la gust să-ţi placă,
şi-ai vîrît prin ghiulul de-aur
cu andreaua, un combaur
care, plin de aluniţe,
încreţeşte pielea-n fiţe,
apoi torni mălaiul fin
pui şi drojdie şi bumbin,
le acoperi c-un obroc,
încălzeşti nasul la foc,
desenezi doi fildeşi mari
cu andreaua pe bilbari,
îţî pui nasul în mălai,
lustruieşti lupa c-un pai,
şi-o-nvîrteşti s-o facă mare
pe-arătania pe care
tocmai ai făcut-o vie
(că dormeai, ca-n vis să fie,
şi acolo i-ai pus trompă,
nu-nşelatul ochi, ci-o pompă
lungă-aşa, ca namila
să spele ea pe ea).

Ş-aşa-ţi faci un curăţel –
doar al tău – elefănţel.