Ruxandra Cesereanu Dance-Harvests Poetry in Armenia (in Romanian and English)
Ruxandra Cesereanu
Taxiul armenian[1]
Intrarea
Intrarea mea în Armenia s-a făcut cu un taxi prin ceţuri.
David cel bătrân diavol coroiat şi pişicher stătea lângă şofer şi sporovăia despre viaţă
în vreme ce eu şi Ruzana moţăiam pe bancheta din spate şi bolboroseam în somn
despre poezie şi despre cum rostul ei nu e încă lămurit.
Goneam la marginea Yerevanului pe lângă casinouri cu formă de Tour Eiffel şi Moulin Rouge,
apoi când am ajuns pe lângă Fabricile de Coniac deodată oraşul şi-a dat jos peruca
şi toamna şi-a vopsit sprâncenele cu rimel portocaliu.
În noaptea metropolei nu se-auzeau nici câinii nici pisicile ori alte jivine ale caselor.
Apoi am ajuns la Colonia Poeţilor-încă-în-Viaţă.
Iar primii apostoli a fost să fie aceştia:
Basil care tocmai ieşise din sanatoriul unei cărţi rătăcite
Kinga ce fermeca în draci bărbaţii cu gâtul şi umerii ei de dansatoare flamenco
Filip ce-şi găurise urechea pentru cercelul lui Bau-bau.
Al doilea David zis Tămăduitorul (fiindcă pe mine m-a vindecat)
era starostele poeţilor-încă-în-viaţă
ce consumau fără-ncetare şliboviţă, ţuică, vodcă, spirt
şi orice altceva ce nu împiedica bunul mers al poeziei moderne.
Nshan cânta ca un vrăbioi tandru
în vreme ce semizeiţa Gohar îl priveghea dintr-o nişă
iar Vika se înfăşurase într-un şal până la glezne.
Aceştia au fost următorii apostoli.
Fumegăcioasa Maira tăcea în neştire
iar lunganul Herbert medita la nemurire cu mâinile în buzunare.
şi iată încă doi apostoli aflaţi la linia de fugă.
Lady Lili Kypris îşi pieptăna părul cu o brichetă
iar Claudio cu pieptul bubuind şi picior de percuţionist admira barba lui Tumayan
în vreme ce Grişa cârcotitorul spunea poeme cu voce de Arseni Tarkovski.
Aceştia au fost alţi apostoli.
În arca lui Noe din taxiul armenian se mai găseau puşi în tablouri vivante:
Vladas spiriduşul trupei de poeţi-încă-în-viaţă
Mira cu ochelarii şi pantalonii ei roşietici
geopoetul Igor care nu mai credea în maestrul meu Mihail Bulgakov
Vladymir filosoful cu lentile de cuarţ zis Diogene fără butoi
apoi Harut pălărierul şi Lian cu părul în vânt ca un licurici
plus Boris paharnicul neobosit.
şi iată-i pe ultimii apostoli: eram nişte creoli ai poeziei din mileniul trei.
În taxiul armenian se găseau înghiţite autobuze retro din anii 50 ai defunctului secol
precum şi Templul lui Mitra şi râul lui cu crabi
apoi copilul lui Ruzan vestit să se nască în februarie 2013
ca să mântuie ce mai rămăsese de mântuit pre lumea aceasta.
Banchetul
La Haghpat cerul era meta-cer coborât într-un marsupiu de abur
peste frunzele cu inimioarele crăpate
pe cale de a se închina stacojiului.
Am rămas ultimul apostol al poeziei la ieşire
şi am căzut în genunchi pândind cu coada ochiului ca nimeni să nu mă zărească.
Al meu cap era lipit de pâmânt
fiindcă rugăciunea e un ţipăt şi n-are voie să fie cu martori.
La Geghard pieile de marmeladă se contopiseră cu pastrama
iar fagurii de miere erau strigaţi la vânzare de târgoveţele de munte.
Nimeni nu se mai gândea la nemurire
ci doar la silogismele burţii şi ale gurii care doar îmbuibate se opresc din măcinat.
La Geghard erau lei în văzduh şi o apă sfântă sub tălpi
şi cruste de pâine cu literele alfabetului armenesc
ca un trup de om tânăr-bătrân care se împarte celor care nu mai au trup.
N-o să uit niciodată rodiile de la Zvarnots
pe care le-am cules de pe masă şi le-am legat într-o eşarfă
şoptindu-mi mie însămi că Dionysos nu a fost încă sfârtecat de cuţitari.
Era acolo în rodii o lumină ca untul chihlimbariu ale unei vaci sacre
topindu-se în gura poeţilor-încă-în-viaţă.
Erau acolo ierburile aromate care crescuseră la subsuorile noastre
legănând leoparzii zăriţi din greșeală prin lunetă.
Totul era desăvârşit sau aproape desăvârşit.
Dansurile
Melancolia curgea pe gâtlej ca vinul roşu
când au început dansurile
iar poeţii-încă-în-viaţă s-au pornit să îşi mişte oasele şi oscioarele
să îşi reaşeze trupul în alte forme decât cele diurne.
Femeile frumoase şi calde erau râvnite de bărbaţi urăţi-frumoși-calzi,
în vreme ce cântăreţele armence cu platoșă pe piept
se întreceau precum purtătoarele de prinoase.
Apostolii poeziei-încă-în-viaţă se răsuceau
şi-apoi se aruncau în aer întocmai precum sălbăticiunile de pe arca lui Noe de odinioară.
În carnea şi-n sângele nostru erau scris un singur lucru:
dacă pieri-va lumea apoi să piară
dar orice-ar fi poezia nu va fi moartă nu este moartă şi nu va muri.
Tocmai de-aceea dansam să scoatem dracii din noi
dar să-i scoatem şi din cei care ne priveau.
Tocmai de-aceea dansurile de-acum erau niște rodii.
Aiaiai oioioi taratata coapse glezne pulpe tălpi aiaiai oioioi taratata
de zece ori au dănţuit poeţii-încă-în viaţă
până când dracii au ieşit şi au intrat în alţii.
De zece ori rodiile s-au înfoiat au pleznit şi au fost mâncate.
Kinga şi eu am cântat atunci Cine iubește și lasă Dumnezeu să-i dea pedeapsă
iar Lian şi-a potrivit glasul pentru o incantaţie mongolă.
Apoi la sfârşitul dansurilor a sosit Mafioso stăpânul unei alte arce a lui Noe
şi a rostit un cântec de tânjire care a înconjurat întreg Yerevanul.
Au lipsit doar şampania şi spartul paharelor ca să credem că ne aflăm într-un faimos roman rusesc.
şi atunci pentru că nu mai era nimic de făcut
mi-am zis cu amândouă mâinile pe inimă:
dar eu cine eram eu cine sunt?
O apostoliţă a poeziei.
Dar tu, preafrumoasă Sofiko[2] muza mea decadentă
unde erai unde eşti în moartea ta?
DUN KRAK DUN KRAK[3].
Ruxandra Cesereanu
The Armenian Cab[1]
The Arrival
I entered Armenia in a cab through mists.
Old hook-nosed sly devil David was seated by the driver’s side and chattered about life
while I and Ruzana were dozing on the backseat and mumbling in our sleep
about poetry and its purpose yet unsolved.
We were racing on the outskirts of Yerevan past Tour Eiffel and Moulin Rouge-shaped casinos,
when near the Brandy Factories out of the blue the city threw away its wig
and autumn dyed its eyebrows in orange mascara.
The metropolitan nightfall muzzled all dogs cats and other domestic beasts.
Next we reached the Still-Living-Poets Colony.
And fate willed that the first apostles be:
Basil who had just left the rest home of a random book
Kinga whose flamenco-cut neck and shoulders enraptured men like mad
Filip who had his ear pierced for Boo-man’s earring.
The second David so-called The Healer (because he had cured me)