extazul sfintului markon by Marius Conkan

voi sunteţi începutul şi sfârşitul evangheliei,

cei din baruri şi cei de la morgă,

cei din spitale şi cei din puşcării,

cei din siberia şi cei de peste ape,

cei de la capătul lumii şi cei de sub pământ.

chiar dacă alcoolul s-ar ridica împotriva noastră,

chiar dacă mă clatin şi gura îmi va rămâne închisă,

chiar dacă cei sfinţi se vor ruşina de grumazul meu

şi vor cleveti cu votca în mână,

cine va ocărî frumuseţea va fi izbăvit.

iubi, iubi, nimeni nu mai vrea nimic, cântau beţivii tolăniţi pe ponton

şi broscuţe verzi curgeau în dunăre.

iubi, iubi, ce se-ntâmplă când e noapte, mârâiau câinii pe malul balcanic

şi broscuţe verzi curgeau în dunăre.

vinul galben se prelingea peste mansarda orientală şi îngerii de lemn,

vinul roşu al fiului sfânt se făcuse vin de conac prăbuşit,

şato falit, şato falit în fluviu prăbuşit, cântau beţivii tolăniţi pe ponton

şi dunărea curgea cu broscuţe verzi peste ferma de struţi şi cramele părăsite,

peste hala poporului şi edenul din ferentari,

peste avioanele cu muncitori la negru, peste machu picchu şi statuia libertăţii.

fericită-i lumea-n care nu ne-am născut, cântau beţivii tolăniţi pe ponton

şi dunărea curgea peste turnul eiffel şi big ben,
peste coloanele lui herakles şi biserica sfântul mihail.

fericite-s femeile care ne-au dat să mâncăm ceai cu pâine

când adidaşii de porc putrezeau în subsoluri,

fericiţi bărbaţii care scriau din ospicii epistole către dumnezeul cimentului

şi dunărea curgea peste piramida lui keops şi burj al arab,

peste vezuviu şi popocatepetl,

peste grădini de exterminare şi tancuri mesianice.

fericit pământul în care ne vărsăm maţele amestecate cu genialitatea şi resturile de salam,

fericiţi plozii călătorind aruncaţi prin veceu

şi dunărea curgea peste zidul chinezesc şi oracolul de la delphi,

peste colosseum şi santa maria degli angeli,

peste cimitirul vesel şi muzeul madame tussaud.

fericiţi bărbaţii care-şi băteau soţiile pentru prosperitatea paradisului casnic,

fericiţi cumpărătorii de bmv-uri, lăsând frigiderele goale şi închinându-se sfinţilor cartofi,

fericiţi poeţii care făceau pe ei, îngropându-şi viziunile în vezica urinară

şi haleluind cu ficatul explodat,

fericiţi cacademicienii care practicau clisma binelui comun, trăind nostalgii de soia

şi dunărea curgea peste căminele studenţeşti şi biblioteca din alexandria,

peste sagrada familia şi bidonvilurile din peru,

peste marea moartă, marmara şi mississippi.

fericite bunicile croşetând ciorapi de lână şi fesuri,

fericiţi credincioşii care dau bisericii parale mototolite,

fericiţi taximetriştii în cohorte de vizionari ai străzii, mirosind nuferii oraşului

şi dunărea curgea peste benzinării şi pompe funebre,

peste globul lui shakespeare şi teatrul securităţii,

peste walk of fame şi vilele extraterestre din malibu.

fericiţi ţăranii vânzând ceapă şi roşii pentru funcţionarele de la bancă,

fericiţi boşorogii care fac din limba de lemn un tezaur al ţării,

fericiţi poeţii cu fracturi multiple şi facturi de plătit ultimei viziuni,

fericită imaculata concepţie înainte de ´89 când femeile îşi provocau avort

şi dunărea curgea cu şato falit, vin prăbuşit peste abatoarele deratizate de preoţi,

peste neverland, wonderland şi alte ţinuturi de dincolo,

peste efes, smirna, pergam, tiatira, sardes, filadelfia şi laodicea,

morfină a ultimei viziuni pentru profeţii care nu se-nalţă la cer,

morfină a idioţilor care s-au baricadat în closete virtuale,

morfină a tomberoanelor cu mâncare stricată,

aruncată de românii mărinimoşi care gătesc pentru şobolani,

morfină a septuagintei când preoţii se-mbracă de la prada, armani, versace,

gaultier, dior, valentino şi strănută în batiste de aur,

morfină a lichidelor sacre şi a moaştelor de mătase putregăită,

morfină a tinerilor care se-nchină sticlei cu alcool rafinat de parcă ar intra în biserică,

morfină a morgii în care se face sex cu poeţi naţionali,

morfină a geniului ca mit când venerăm purgative pentru funcţii cacademice,

morfină a poeziei-prezervativ pentru nonagenarii în comuniune cu natura,

visând crematoriul varicelor,           

morfină a intelighenţiei strivite de bocancii politicienilor care se scarpină cu telefonul de platină,

morfină a tinerilor care trăiesc în fabrici de lumânări,

morfină a părinţilor uitaţi printre piersici şi căpşuni,

morfină a mamelor cu fii omorâţi şi a taţilor cu boaşe de var,

morfină a dunării curgând peste casiopeia şi andromeda,

peste hidra australă şi cameleonul,

peste crucea sudului şi părul berenicei.

m-am întors să văd glasul care-mi vorbea,

şi când m-am întors am văzut pontonul prăbuşit.

am fost mort şi iată că sunt viu,

am luat sexul şi l-am aşezat în locul buzelor,

am luat pământul şi l-am aşezat în locul apelor,

am luat cârciuma şi am aşezat-o în locul văzduhului,

am luat spitalele şi le-am făcut odăi în pustiu,

am luat orfanii şi i-am făcut orfani,

am luat ura şi am făcut-o pansament,

am luat alcoolul şi l-am prefăcut în tămâie,

am luat narcisiacii şi le-am spus iubiţi-vă

asemeni şobolanilor fugind de otravă,

am luat mamele şi le-am arătat fiii spunându-le

iubiţi-i chiar dacă sunt beţivi şi tabagici,

nimic nu-i mai cumplit decât un fiu mort,

am luat văduva şi am coborât-o în mormântul bărbatului ei spunându-i

nu-mi stă în putere să-l fac viu,

am luat nebunii şi le-am spus să înnebunească,

nimic nu-i mai presus de nebunie,

am luat preoţii şi le-am spus sfinţiţi-vă,

nimic nu-i mai presus de dumnezeul cimentului,

am luat bărbatul şi l-am lipit de femeie spunându-i

iubeşte-o pe ovarele ei se înalţă văzduhul.

m-am întors să văd glasul care-mi vorbea,

când l-am văzut, am căzut la picioarele lui ca mort.

ce se-ntâmplă când e noapte, cântau beţivii tolăniţi pe ponton,

dunăre, şato falit, vin şi fluviu prăbuşit peste america şi asia, peste atlantida şi australia,

peste cometa halley şi steaua nemesis.

el şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis:

dacă este cineva dator fricii

când frica ne-a strâns pe toţi în basilică şi ne-a făcut beţivi cu sânge albastru,

când frica ne-a înnodat limbile ca pe nişte funii

să nu mărturisim despre ţinutul unde frica sfârşeşte,

când frica ne-a pizmuit de frică picurându-şi saliva peste ochii tabula rasa,

când frica ne-a construit tarabe unde se vând indulgenţe pentru frică

şi ne-a miruit cu untdelemnul deriziunii,

când frica ne-a răstălmăcit viziunile şi le-a preschimbat în sentinţe de moarte,

când am uitat să ne fie frică la megafonul din piaţa universităţii bucureşti 1990

şi frica flower power s-a pogorât în grădina maicii domnului,

dacă este cineva dator fricii

când suntem profeţi ai periferiei şi ocărâm frumuseţea,

când suntem mândria apartamentelor insalubre şi a părinţilor rataţi,

când suntem chelneri cu facultate în cluburi de burduhoţi,

când suntem poeţi şi ne împărţim în haite, când suntem haite şi murim ca poeţi, 

dacă este cineva dator fricii

când balconul e uscătoria hainelor de la second hand

şi tribuna de unde ne trimitem copiii să cumpere pâine şi bere,

când creştem găini în garaj şi spălăm covoare lângă tomberon,

când umplem casa de bibelouri şi punem termopane la biserici,

când ficatul pluteşte pe litri de mescalină şi nou-născuţii sunt incendiaţi în spitale,

când western union preschimbă în euro sângele emigranţilor,

când a sosit anotimpul mănuşilor de cauciuc,

când moartea e un pompier amnezic şi dunărea curge fierbinte prin intestine,

dacă este cineva dator fricii

să scrie despre lucrurile care sunt şi care vor fi,

căci el este cel dintâi şi cel de pe urmă,
ultima profeţie

ultima călătorie

ul